- Detalii
- Scris de Cristina Vuşcan Cristina Vuşcan
- Publicat: 12 Februarie 2014 12 Februarie 2014
- Accesări: 2758 2758
Ager la minte cum era, gringo reuși să treacă cu bine de cumplita încercare la care îl supusese împăratul din insula celor două triburi — al veritanilor, cei care spuneau întotdeauna adevărul, și al farsanilor, cei care mințeau tot timpul. Ca să-i mai vină inima la loc, gringo se îndreptă spre cârciumă să dea dușcă o cană de awa, o băutură alcoolică locală din trestie de zahăr. Pe drum, se întâlni cu trei aborigeni. Unul din ei spuse:
— Noi suntem toți trei farsani.
Un al doilea spuse la urmă:
— Doar unul dintre noi e om cinstit.
Din ce triburi făceau parte cei trei?
Soluție:
Dacă primul aborigen ar spune adevărul, atunci toți trei ar fi mincinoși și, prin urmare, întâiul aborigen ar minți. Contradicție! Așadar, primul aborigen minte și, deci, este farsan.
Atunci, întrucât primul minte, printre ei există cel puțin unul care spune adevărul.
Dacă al doilea ar minți, întrucât și primul minte, ar rezulta că doar al treilea spune adevărul. Dar aceasta ar însemna că al doilea spune adevărul. Contradicție! Ceea ce arată că al doilea spune adevărul și că este, deci, veritan.
În sfârșit, întrucât al doilea spune adevărul, rezultă că este singurul om cinstit dintre cei trei și, prin urmare, al treilea este farsan.
Susține Logicus.ro!
Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!