Andrei şi Mateicomentează cu înflăcărare clasamentul ediţiei a doua a Târgului Internaţional Anual de Brevete şi Invenţii din Suedia. În finală, lupta pentru marele premiu al târgului s-a dat între Johannes, Gustav şi Michael.
Andrei susţine că pe primul loc s-ar fi clasat Johannes, în timp ce Gustav ar fi fost al doilea. Pe de altă parte, Matei afirmă că Michael ar fi câştigat marele premiu, locul doi revenindu-i lui Johannes.
De fapt, nici unul dintre ei nu avea dreptate. Ambii, atât Andrei cât şi Matei, au făcut câte o afirmaţie adevărată și una falsă.
Care au fost locurile ocupate de cei trei concurenţi în realitate?

Soluţie:

Dacă prima afirmaţie a lui Andrei ar fi adevărată, Johannes ar fi câştigat marele premiu, iar a doua sa afirmaţie fiind falsă, Gustav nu ar fi fost pe locul doi. Cum Gustav nu putea fi nici pe primul loc, rezultă că el s-ar fi clasat al treilea iar Michael al doilea. Dar atunci ambele afirmaţii ale lui Matei ar fi false, ceea ce nu este posibil.
Aşadar, prima afirmaţie a lui Andrei este falsă iar a doua adevărată. Cu alte cuvinte, Gustav s-a clasat pe locul doi, iar Johannes nu a fost pe primul loc. Cum Johannes nu a fost nici pe locul al doilea, rezultă că Johannes a ocupat locul al treilea iar Michael a câştigat marele premiu. Observăm că în acest caz, prima afirmaţie a lui Matei este adevărată iar a doua este falsă.
Deci: locul I - Michael, locul II - Gustav, locul III - Johannes.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: