- Detalii
- Scris de Cristina VuÅŸcan Cristina VuÅŸcan
- Publicat: 03 Noiembrie 2016 03 Noiembrie 2016
- Accesări: 3501 3501
Piticul Barbă Colilie locuiește într-o scorbură din Pădurea cu Aluni. De acolo și până în Poiana cu Narcise, e ceva cale de străbătut, așa că în fiecare an, de sărbătoarea narciselor, piticul trebuie să se trezească dis-de-dimineață și să se pregătească de drum. Împachetează sandvișurile cu zacuscă de hribi și pastă de măceșe, leagă bocceaua la gură și o ia grabnic din loc fluierând fericit. Anul acesta însă drumul i-a părut piticului mai lung ca niciodată, așa că la întoarcere s-a folosit de niște mijloace de locomoție mai puțin obișnuite. Prima jumătate a drumului a făcut-o pe spinarea unui lăstun, zburând cu o viteză de 15 ori mai mare decât dacă ar fi mers pe jos; a doua jumătate a drumului, cocoțat pe carapacea unei broaște țestoase de apă dulce, s-a târât de două ori mai încet decât dacă ar fi ales să meargă pe jos.
Întrebarea noastră este: ar fi ajuns Barbă Colilie mai repede acasă dacă ar fi mers pe jos și, în caz afirmativ, cât timp ar fi economisit?
Soluție:
Întrucât broasca țestoasă era de două ori mai lentă decât piticul, Barbă Colilie a făcut ultima jumătate de drum în același timp în care ar fi parcurs tot drumul pe jos. Prin urmare, dacă ar fi ales să meargă pe jos, indiferent de viteza lăstunului, piticul ar fi ajuns acasă mai repede, economisind un interval de timp egal cu cel petrecut în spinarea lăstunului sau cu 1/30 din timpul în care piticul ar fi parcurs tot drumul pe jos.
Susține Logicus.ro!
Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!