Logicus - Antrenamentul conexiunilor rapide

Lurke și Hunt căutară o masă cât mai retrasă pe terasa bistroului Vienna și se așezară. La ora aceea a dimineții, terasa era aproape goală și prin ușa deschisă a sălii din față se zăreau doar două persoane așezate la o masă din colț.
Chelnerul le aduse meniurile iar Lurke scoase laptopul din geantă și îl puse pe masă. Îl deschise și introduse CD-ul de la Fraser în unitate. Imediat acordurile inconfundabile ale Sonatei 14 pentru pian de Beethoven îi îvăluiră ca un șal diafan.
– Te-ai hotărât? îl întrebă Lurke pe Hunt făcând un semn spre meniu.
– Da, răspunse acesta, o cafea cu rom pentru mine. Dar tu?
– O vanilla iced coffee.
– O.K.
Comandară cafelele și după ce chelnerul plecă, Hunt scoase cu grijă din buzunar biletul lui Fraser pe care acesta îl expediase strecurându-l în carcasa CD-ului. Fraser era în închisoarea Canongate de câteva luni, după ultima ispravă cu spargerea de la bancă. Își plecară în același timp capetele asupra biletului. Vorbind codificat, Fraser îi anunța că dăduse de urma „primordialului” de pe CD, care se afla fie în bungalow-ul lui Jim Walker din St. Austin – Arizona, fie în hacienda fraților Santiago din Peru, fie în casa de vacanță a soților Schwarz de pe malul lacului Lucerna din Elveția.
Cei doi se priviră în ochi nedumeriți: „primordialul” în argoul lui Fraser însemna „originalul”, restul mesajului însă îi vâra cu totul în ceață.
Hunt își împinse brusc scaunul în spate, îi făcu un mic semn lui Lurke să aștepte și intră în bistrou. Se întoarse rânjind după 5 minute cu un pahar de whisky în mână și cu un pachet de țigări pe care-l șterpelise de la bar.
– Descurcăreț băiat ca-ntotdeauna, îl ironiză Lurke. Cred că știu ce-a vrut să zică Fraser cu „primordialul”.
– Să fie manuscrisul original al sonatei lui Beethoven?
– Întocmai!
– Și restul bălăurelilor cu bungalow-ul, hacienda și casa de vacanță?
– Habar n-am; încă nu știu.
„Venitul” din jaful de la bancă îl „investiseră” cât se poate de profitabil într-un tablou de Picasso pe care îl revânduseră și cumpăraseră apoi o statuetă antică. Fraser reușise să vândă statueta printr-un intermediar și tot printr-un intermediar dăduse acum de urma „primordialului” de pe CD. Banii trebuiau „reinvestiți” urgent, dar „ușile aveau ochi iar pereții urechi”, așa că le indica discret locul descoperirii printr-o cimilitură (știută fiind pasiunea lui Lurke pentru astfel de „fandoseli”.)
Fu rândul lui Lurke să se ridice de la masă.
– Mă-ntorc îndată.
Intră cu pași de felină în bistrou și dispăru în toaleta de lângă bar.
Se întoarse după 5 minute cu un aer satisfăcut: șutise portofelul clientului care făcuse imprudența să-și scoată și să-și pună haina pe spătarul scaunului de lângă bar.
– Valea și să ne ușchim! Am făcut plata la bar: n-o să le treacă prin minte să ne urmărească.
– Și încotro mergem?
– După „primordial”!
– Ai dezlegat „cimilitura”?
– Bineînțeles! Și-acum, ciocul mic și joc de glezne!
Vârî laptopul în geantă și într-o clipă se făcură nevăzuți.
Unde mergeau și ce indiciu i-a sugerat lui Lurke locul în care se găsea manuscrisul?

Soluție:

Sonata 14 pentru pian de Beethoven a fost cea care i-a furnizat indiciul lui Lurke.
O simplă căutare pe Google i-a relevat lui Lurke faptul că Sonata 14 pentru pian de Beethoven a fost botezată în 1832, la 5 ani după moartea autorului, Sonata Lunii.
Numele acesta i-a fost atribuit de către poetul și criticul de muzică german Ludwig Rellstab care susținea că primele acorduri ale sonatei îi amintesc de lumina lunii poleind apele lacului Lucerna. De atunci înainte, această compoziție a lui Beethoven a fost cunoscută doar sub acest nume.
Așadar, Lurke și Hunt au tăiat-o spre casa de vacanță a soților Schwarz de pe malul lacului Lucerna din Elveția.

• Prec
• Mai departe