Probleme de perspicacitate
Anchilozare malignă sau naturală?
- Detalii
- Publicat: 28 Octombrie 2020 28 Octombrie 2020
- Accesări: 1379 1379
Așezați-vă drept pe un scaun, cu spatele și gambele în poziție verticală și cu coapsele orizontale. Veți descoperi că, dacă nu vă mișcați picioarele sau nu vă aplecați în față, nu vă veți putea ridica de pe scaun.
Încercați!
Nu vă veți putea ridica, până nu duceți fie picioarele în spate, fie pieptul în față.
De ce?
Vulcanul din fundul grădinii
- Detalii
- Publicat: 15 Octombrie 2020 15 Octombrie 2020
- Accesări: 1354 1354
Experimentul pe care vi-l propunem în continuare este spectaculos nu atât prin reacția chimică pe care o implică, ci mai cu seamă pentru faptul că este unul extrem de... „mizerabil”!
Prin urmare, vă propunem să alegeți pentru desfășurarea experimentului o zi uscată, pentru a evidenția cât mai bine scurgerile de lavă, iar ca locație - colțul cel mai izolat al grădinii din spatele casei.
Puteți adăuga un model la scară al caselor, la baza vulcanului.
Veți avea nevoie de:
a. o placă de lemn subțire, de 75x75 cm;
b. o sticlă de 1 l (din sticlă sau plastic);
c. suficientă plastilină pentru a modela un con vulcanic cu diametrul de 40 cm la bază;
d. o lingură de bicarbonat de sodiu;
e. 15 ml de săpun de vase (lichid);
f. 60 ml de oțet;
g. colorant alimentar roșu sau galben.
Desfășurare:
1. Așezați sticla goală în centrul plăcii de lemn; ea va constitui centrul vulcanului.
2. Construiți vulcanul în jurul sticlei folosind plastilina. Lucrați și decorați vulcanul câtă vreme plastilina este încă moale, sculptând în el ravine și șanțuri prin care să se scurgă lava. Aveți grijă ca vulcanul terminat să aibă suficient timp să se usuce.
3. Adăugați bicarbonatul, săpunul de vase și puțin colorant în sticla goală.
4. Măsurați oțetul și turnați-l în sticlă.
5. Dați-vă la o parte și lăsați forțele naturii să lucreze.
Priviți explozia vulcanului din sticlă!
Ce s-a întâmplat? Explicați!
De la cabine rudimentare la ascensoare moderne
- Detalii
- Publicat: 09 Octombrie 2020 09 Octombrie 2020
- Accesări: 1464 1464
Primul lift, datând din secolul III î.Chr., se crede că a fost invenția lui Arhimede. Avea forma unei cabine rudimentare, susținută de o funie de cânepă și ridicată prin efortul fizic al oamenilor sau animalelor.
Abia în 1852, Elisha Otis avea să inventeze liftul cu asigurare, proiectat să se blocheze pe poziție dacă prindea viteză prea mare, datorită unor ghidaje zimțate de pe marginea peretelui.
Otis a demonstrat acest principiu la Crystal Palace în 1853, pe o platformă deschisă aflată deasupra unei scene, plasată între două grinzi zimțate.
Lifturile moderne sunt derivate din ideea lui Otis, dar spre deosebire de varianta lui, sunt plasate într-un puț.
Deși aceasta este în principal o chestiune de conveniență, ce beneficiu pentru siguranță aduce un puț corect dimensionat, pe care nu-l aduce o cabină închisă?
Citește mai mult:De la cabine rudimentare la ascensoare moderne
Citatul cifrat
- Detalii
- Publicat: 06 Octombrie 2020 06 Octombrie 2020
- Accesări: 1849 1849
Redăm mai jos, cifrat și fără diacritice, un citat al unui celebru etolog olandez:
ELEF ANTI ISAU DOVE
DITM AIIN TELI
GENT IDEC ATSE CRED
EAIN ITIA LDAR CEAM AIIM PORT
ANTA CONS TATA REAF OSTC EALE GATA DELI
MITE LEDO VEZI LORN EGAT IVED ACAO SPEC
IEAN UMEP AREI NCAP ABIL ASAF
OLOS EASC AUNE LTES INUD ASEM
NECA SIAR RECU
NOAS TEIM AGIN EAIN OGLI
NDAN UINS EAMN ACAA VEMS UFIC
IENT EDOV EZIC ASAT RAGE MCON CLUZ IIDE FINI
TIVE SARP UTEA CAAN IMAL ULSA NUIN
TELE AGAE XERC ITIU LDAR LAFE LDEB
INES ARPU TEAC ANOI SANU INTE
LEGE MANI MALU LSAR PUTE ASAI DAMU
NELT ELEG RESI TESA USAI ARAT AMOG
LIND ANEP OTRI VITA REGA
SIMA CEST ADEV ARIN CELE
BRUL DICT ONDI NPSI HOLO GIAE
XPER IMEN TALA ABSE
NTAD OVEZ ILOR
NUEO DOVA DAAA BSEN TEIF RANS DEWA ALMX
Cifrul folosit este unul banal.
Puteți descifra citatul? Ce cifru s-a folosit?
Cotlet pentru grătare
- Detalii
- Publicat: 05 Octombrie 2020 05 Octombrie 2020
- Accesări: 1524 1524
Geo, Leo și Teo au pus mână de la mână câte 9 lei de căciulă și au cumpărat o bucată frumoasă de cotlet fără os și fără grăsime, pentru grătarele din duminica în care avea loc finala campionatului mondial de fotbal.
Geo a tranșat carnea în trei părți egale, despre care afirmă cu mâna pe inimă că au aceeași greutate.
Ca să se convingă, Leo cântărește bucățile de carne la magazinul din colțul străzii pe care locuiesc cei trei prieteni, fiind singurul cântar în care el se încrede. Și surpriză: se vădește acolo că bucățile presupuse a fi egale în greutate sunt de fapt una în valoare de 8 lei, alta de 9 lei și cealaltă de 10 lei.
Teo duce atunci bucățile de carne la el acasă și le cântărește cu cântarul propriu. Și din nou surpriză: rezultatul obținut nu coincide cu al niciunuia din ceilalți doi.
Izbucnește atunci o ceartă, fiecare susținându-și punctul de vedere: Geo că tranșarea cărnii în părți egale pe care a făcut-o el este corectă; Leo că are încredere numai în cântarul de la magazinul de carne din colțul străzii iar Teo că nu se încrede decât în cântarul propriu.
Cum poate fi aplanată această dispută și împărțită carnea între cei trei fără a o tăia din nou, astfel încât fiecare să poată admite că a primit o bucată de carne în valoare de cel puțin 9 lei, în conformitate cu cântarul pe care în mod subiectiv el îl socotește corect?
Mai multe articole...
Susține Logicus.ro!
Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!