Vă imaginați, probabil, că doar în laboratoare se găsesc acizi, baze și alte substanțe chimice cu care se pot efectua experimente chimice interesante. Și, desigur, vă înșelați!
Este suficient să deschideți dulapul din bucătărie și să aruncați o privire înăuntru.
Veți descoperi imediat câteva ingrediente cu care puteți realiza un experiment spectaculos, pe care din motive evidente, vă sfătuim să-l întreprindeți la cișmeaua din curte.
Aveți nevoie de:
a. 1 pahar de măsurat;
b. 120 ml de oțet;
c. 1½ lingură de bicarbonat de sodiu;
d. 60 ml de apă caldă;
e. 1 pungă resigilabilă pentru sandvișuri, din acelea cu fermoar (ziplock) – evident, negăurită;
f. 1 prosop de hârtie.
1. Testați mai întâi că punga de sandvișuri este negăurită, umplând-o cu apă și întorcând-o cu susul în jos. Dacă nu curge apa, punga este potrivită. Goliți apoi apa din pungă.
2. Rupeți din prosopul de hârtie o bucată de forma unui pătrat cu latura de 15 cm. Turnați bicarbonatul de sodiu în centrul pătratului de hârtie, apoi împăturiți prosopul și suprapuneți capetele, cu pudra înăuntru.
3. Turnați în pungă oțetul și apa caldă.
4. Cu grijă, dar rapid, adăugați plicul făcut din prosopul de hârtie și sigilați punga.
5. Scuturați punga puțin, așezați-o pe pământ și îndepărtați-vă.
Punga se va umfla și va pocni, cu un bubuit satisfăcător.

Care este explicația?

Soluție:

Oțetul și bicarbonatul de sodiu reacționează dramatic și rapid, producând la fel de repede ca rezultat, dioxidul de carbon.
Dioxidul de carbon umple punga și, după ce acesta întinde de „cusăturile” pungii, punga se sparge cu un bubuit puternic.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: