În univers există trilioane de planete, multe dintre ele aflate în zona de habitabilitate a stelei lor.
Estimările statistice conservatoare calculează că ar putea exista zeci de civilizații numai în Calea Lactee.
Recreație artistică Ross 128 b, a doua exoplanetă cunoscută cea mai apropiată de Pământ, care este potențial habitabilă. Orbitează în jurul unei pitice roșii care se află la doar 11 ani lumină.
În prezent, Pământul este singurul loc din cosmos despre care știm cu certitudine că există viață. Lipsa datelor confirmate despre alte lumi împiedică realizarea de statistici în sensul clasic al termenului. Cu toate acestea, putem face estimări bazate pe cunoștințele noastre actuale despre univers.
Este important să facem distincția între existența vieții — care ar putea fi microbiană și simplă — și apariția civilizațiilor, înțelese ca forme de viață care au dezvoltat structuri sociale, culturale și tehnologice complexe. Deși ne place să ne imaginăm extratereștrii ca ființe inteligente, știința indică faptul că, dacă există viață pe alte planete, cel mai probabil aceasta este microscopică. Nu trebuie să uităm că, în cea mai mare parte a istoriei Pământului, viața a fost dominată de microorganisme, ceea ce sugerează că complexitatea biologică poate dura mult timp până să apară.
Prima încercare serioasă de a cuantifica așteptările noastre cu privire la viața extraterestră a fost făcută de astronomul Frank Drake în 1961, cu celebra sa ecuație. Această formulă estimează numărul de civilizații din galaxia noastră capabile să comunice cu noi, luând în considerare factori precum rata de formare a stelelor cu sisteme planetare, proporția acelor planete care ar putea fi locuibile și probabilitatea ca pe una dintre ele să apară viața și aceasta să evolueze până la dezvoltarea inteligenței și tehnologiei. În cele din urmă, ecuația include un termen pe care nu trebuie să-l neglijăm: durata pe care ar putea-o avea o civilizație cu aceste caracteristici.
Deși ecuația a fost formulată de Drake, Carl Sagan a popularizat-o, transformând-o într-un simbol cultural prin seria sa Cosmos. Valorile variabilelor sale sunt incerte. Cu estimări conservatoare, Drake a calculat că ar putea exista câteva zeci de civilizații în Calea Lactee. Cu valori mai optimiste, numărul ar putea ajunge la miliarde. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar trebui să-i dăm dreptate fizicianului Enrico Fermi, care s-a întrebat: „Unde sunt toți?”, o paradox care rămâne fără răspuns.
Astăzi știm că numărul planetelor din univers este imens, de ordinul trilioanelor. Multe dintre ele s-ar putea afla în zona de habitabilitate a stelei lor, unde apa lichidă poate exista la suprafață. În plus, descoperiri recente au extins acest concept: pe Pământ s-a găsit viață microbiană la câțiva kilometri adâncime, ceea ce sugerează că și subsolul planetar ar putea adăposti viață. Chiar și în sistemul nostru solar există luni, precum Europa sau Enceladus, care ascund oceane subterane sub un strat gros de gheață, încălzite de energia gravitațională a planetelor lor.
Toate acestea ne fac să credem că locurile potențiale pentru viață sunt numeroase. Dar cât de probabil este ca viața să apară odată ce condițiile adecvate sunt îndeplinite? Deși nu știm data cu certitudine, pe Pământ viața a apărut foarte devreme, probabil acum aproximativ 3,8 miliarde de ani. Acest lucru, pe o planetă care s-a format acum 4,6 miliarde de ani și care a suferit inițial două valuri violente de bombardamente meteoritice, pare un record; și ne face să credem că drumul către viață poate nu este atât de dificil.
Odată ce viața apare, evoluția biologică facilitează adaptarea ei la medii diverse, conferindu-i o mare reziliență. Dovada acestui fapt sunt extremofilele, organisme capabile să trăiască în condiții extreme de temperatură, aciditate sau radiații. Încă nu cunoaștem limitele fizico-chimice ale vieții, dar ceea ce pare clar este că aceasta nu duce lipsă de resurse pentru a se extinde și a persista.
Datorită evoluției, ființele vii devin tot mai complexe. Astfel au apărut pe Pământ organismele multicelulare, plantele, animalele și, printre acestea, specia care a fost considerată mult timp culmea evoluției, și anume ființa umană. Dar astăzi știm că ramura noastră din arborele vieții este doar una dintre multe altele și că ar fi putut chiar să nu apară. Știm, de asemenea, că inteligența nu este scopul final al evoluției, ci doar o posibilitate în plus. Prin urmare, existența civilizațiilor tehnologice nu este un rezultat garantat după apariția vieții pe o planetă.
Rămâne de văzut cât timp poate dura o civilizație dotată cu inteligență. În cazul nostru, în doar câteva decenii am alterat clima, am poluat oceanele, am slăbit stratul de ozon și am provocat numeroase extincții. În plus, am dezvoltat arme capabile să ne distrugă. Poate că, în încercarea de a-și îmbunătăți calitatea vieții, orice specie inteligentă va ajunge să-și facă propria planetă de nelocuit.
Pe scurt, întrebarea rămâne deschisă. Combinația de date astronomice, biologice și ecologice ne apropie din ce în ce mai mult de un răspuns, deși încă nu putem vorbi despre statistici. Și poate că cel mai valoros aspect al acestei căutări nu este doar descoperirea faptului dacă suntem singuri, ci reflecția asupra propriei noastre civilizații: fragilitatea, potențialul și locul ei în univers.
Ester Lázaro este cercetătoare științifică la Centrul de Astrobiologie (CSIC-INTA), unde conduce grupul de Studii de evoluție experimentală cu viruși și microorganisme.
