Este ca și cum plantele ar face parte din decor: atât de prezente, statice, încât dispar din câmpul vizual. Acest filtru mental se numește „cecitate botanică”.
Cuprins
Fenomenul se explică prin anumite prejudecăți culturale, întărite de urbanizare și artificializarea solurilor. Această invizibilizare a plantelor accelerează pierderea expertizei botanice, sărăcește relația noastră cu viețuitoarele și amenință echilibrul planetei noastre. Există pârghii de acțiune pentru a reînvăța rolul vital al plantelor.
În fiecare vară, canicula ne reamintește importanța plantelor pentru răcorirea aerului ambiant. Dar de ce trebuie să ajungem să suferim fizic pentru a ne interesa în sfârșit de aceste ființe vii?
Majoritatea cititorilor au văzut cu siguranță o femeie goală întinsă pe o banchetă de catifea, precum și două feline cu ochi mari și uimiți. Cei mai atenți vor fi remarcat prezența unei siluete care cântă la flaut, a unui elefant și a două păsări. Dar câți au acordat atenție plantelor? Ele sunt totuși acolo, și a fost nevoie ca ochiul să ridice frunzele și petalele pentru a vedea animalele ascunse.
Dacă nu v-ați gândit la plante, poate că suferiți de orbire botanică. Acest concept a fost creat la sfârșitul anilor 1990 de James Wandersee și Elisabeth Schussler, doi botanici americani îngrijorați de erodarea predării disciplinei lor în școlile americane.
Ei definesc orbirea botanică ca „incapacitatea de a vedea sau de a observa plantele din propriul mediu”. Poate că este prea radical să vorbim despre orbire. Ochiul vede planta. Creierul este cel care filtrează și clasifică această informație ca fiind mai puțin relevantă a priori decât altele. Unii autori preferă să vorbească despre o disparitate în cunoașterea plantelor (plant awareness disparity) sau despre un „zoochauvinism” care ne-ar face să acordăm un interes mult mai mare animalelor de care ne simțim mai apropiați. Indiferent de termenul ales, problema rămâne aceeași: nu acordăm prea multă atenție plantelor.
Cum pot ști dacă sufăr de orbire botanică?
Simptomele orbirii botanice sunt următoarele: incapacitatea de a numi cele mai comune plante din jurul nostru, lipsa de interes pentru ele, incapacitatea de a recunoaște funcțiile pe care le îndeplinesc în ecosisteme (altele decât aceea de a ne umple farfuriile) și o atracție mai spontană față de animale.
Poate că vă îndoiți că acest lucru vă privește. Cu toate acestea, câte specii de copaci puteți numi spontan și câte dintre cele care cresc în jurul casei dvs. puteți recunoaște? Acest test simplu propus de Inrae vă va oferi o idee.
Desigur, o experiență personală nu valorează cât o demonstrație. Cercetătorii suedezi au dorit astfel să aducă elemente de probă mai convingătoare. Ei s-au întrebat ce „vedeau” elevii și profesorii lor când vizitau o seră tropicală în care coexistau plante și animale (păsări, amfibieni, primate), dar și când vizitau sera unui grădină botanică, unde singurele animale erau peștii dintr-un bazin la intrare, dar unde plantele erau denumite.
Rezultatele au fost fără echivoc: o mare majoritate a copiilor și profesorilor (89%) au raportat că au văzut animale atunci când au vizitat sera tropicală. Doar 30% au spus că au văzut plante. În schimb, 70% dintre vizitatori au raportat că au văzut plante atunci când au vizitat grădina botanică. În acest caz, plantele au fost „văzute” deoarece erau clar identificate și atenția vizitatorilor era îndreptată asupra lor. Vedem plantele, dar nu le acordăm atenție în mod spontan.
Este grav?
Dar atunci este grav? Da și nu. Ursul brun este cu siguranță mai periculos decât iedera terestră, la fel cum mușcătura viperii este mult mai periculoasă decât mâncărimea provocată de urzica mare. Dar datura, digitalis, laurier roz și if sunt plante toxice pe care este bine să le cunoaștem pentru a ne proteja sănătatea și pe cea a celor din jur.
Plantele sunt, de asemenea, suportul multor servicii ecosistemice esențiale pentru bunăstarea noastră. Există, desigur, cele care ne hrănesc direct sau care furnizează hrană animalelor pe care le mâncăm, cele care ne îmbracă, cele cu care ne construim clădirile sau ne modelăm mobilierul sau ustensilele de bucătărie. Dincolo de aceste servicii de aprovizionare, plantele reglează compoziția atmosferei, contribuie la filtrarea și purificarea apei și protejează solurile de eroziune. Oratoria, de exemplu, nu este altceva decât o iarbă care trece neobservată pe drumul dintre parcare și plajă. Cu toate acestea, ea joacă un rol esențial în stabilizarea dunelor.
Orbirea botanică merge mână în mână cu ceea ce se numește dispariția experienței naturii. Stilul nostru de viață din ce în ce mai urban ne îndepărtează de plante și de viața non-umană în general. Vedem din ce în ce mai puțin plantele, așa că nu ne mai interesează. Nu ne interesează, așa că nu ne preocupă dispariția lor din mediul nostru. Din această cauză, ele sunt și mai puțin prezente, așa că le vedem și mai puțin. Este un cerc vicios care poate duce chiar la o eroziune a expertizei științifice.
Este ceva înnăscut sau a cui este vina?
Caracterul universal al orbirii botanice este însă subiect de dezbatere, la fel ca și cauzele sale. Vom reține totuși posibilitatea unei componente biologice și a unei componente culturale, la care se poate adăuga o cauză structurală.
Plantele sunt verzi și imobile. Ele formează un fundal verde omogen pe care ochiul îl scanează cu mișcări sacadate, fără a-și fixa atenția. Supraviețuirea oamenilor a depins mult timp – și uneori încă depinde – de capacitatea lor de a scăpa de prădători, pe de o parte, și de a vâna prăzi în mișcare, pe de altă parte. Acest lucru ar putea explica capacitatea mai mare a creierului nostru de a identifica animalele din mediul înconjurător. Plantele, fundal verde omogen și nemișcat pentru viața animală, ar putea fi percepute de creierul nostru ca informații irelevante. Această ipoteză este seducătoare, dar dificil de testat.
La fel ca în cazul fricii pe care ne-o inspiră anumite animale, este mai probabil ca orbirea botanică să aibă o componentă în mare parte culturală. Aceasta este concluzia unei studii recente în care cercetătorii au realizat o sinteză a 326 de articole științifice din diferite discipline. Rezultă că orbirea botanică afectează în principal populațiile urbane și se datorează mai ales lipsei de expunere indirectă la plante. Este suficient să răsfoim la întâmplare o bibliotecă pentru copii pentru a ne convinge: cărțile cu animale domină. Această realitate se regăsește și în desenele animate și filmele Disney. Între Blanche Neige (1937) și La Reine des Neiges (2013), timpul de ecran ocupat de plante a scăzut foarte mult. Astfel, suntem din ce în ce mai puțin expuși plantelor, fie în operele culturale, fie în viața noastră de zi cu zi.
La această rarificare a expunerii noastre la plante se adaugă o rarificare a expunerii noastre directe, în mare parte datorată modului nostru de viață, acum în mare parte urban, și dificultății pentru anumite persoane de a avea acces fizic la spații naturale sau de a-și lăsa copiii să se joace acolo. Îndepărtarea persoanelor (în special a copiilor) de spațiile naturale poate accentua dezinteresul față de plante, cu atât mai mult într-un spațiu urban, unde supraviețuirea indivizilor impune acordarea unei atenții mai mari traficului (mașini, biciclete, trotinete) decât plantelor.
Se poate remedia această situație?
Dacă acceptăm ideea că cauzele sunt în esență culturale, atunci educația poate remedia această situație. Anecdotele relatate de oamenii de știință pe Twitter arată că experiența și educația joacă un rol cheie în combaterea cecității botanice. Oamenii de știință au mărturisit importanța profesorilor lor, dar și a diverselor experiențe cotidiene cu plantele în cunoașterea lor actuală a lumii vegetale.
Școala are de fapt un rol de jucat. Profesorii – inclusiv cei de la universitate – pot alege să ilustreze noțiuni fundamentale de biologie folosind exemple vegetale sau pur și simplu să instaleze plante în clasă, dându-le elevilor responsabilitatea de a le îngriji. Acest lucru este demonstrat de proiectul „Plante de companie” (plant pet project). Prin semănarea semințelor de busuioc, coriandru, castraveți sau dovlecei și efectuarea, la cererea profesorilor, a unor măsurători regulate asupra plantelor în ghivece până la producerea de noi semințe, un grup de 200 de studenți americani și-a sporit semnificativ atenția față de plante.
Vezi și
Știință participativă: nu este nevoie de o grădină pentru această misiune!
Se poate lupta împotriva orbire botanică și după terminarea școlii. Programul de știință participativă Sauvage de ma rue (Sălbaticul din strada mea) invită oamenii să noteze prezența plantelor în spațiul urban. Aplicația Pl@ntnet facilitează recunoașterea acestora, iar Floriscope poate ajuta la alegerea celor care vor fi plantate în grădină.
Autoritățile publice au, de asemenea, capacitatea de a schimba relația noastră cu plantele: prin apropierea fizică a oamenilor de plante, prin dezvoltarea de spații verzi în oraș accesibile tuturor și peste tot, prin reîmpădurirea curților școlilor, prin promovarea acțiunilor de educație formală și informală în aer liber și prin facilitarea accesului la programe de știință participativă.
Nu este vorba doar de a liniști câțiva botanici nostalgici și pe bună dreptate îngrijorați de declinul predării disciplinei lor. Combaterea orbirii botanice, atât la școală, cât și pe stradă, permite dezvoltarea capacităților de observare și atenție. Este o miză de sănătate fizică și psihică, precum și un act civic care permite un pas înainte către durabilitatea modului nostru de viață. Ce mai așteptăm?
