Oceanul se încălzește excesiv, ceea ce generează diverse probleme.
Cuprins
În prezent, oceanul acționează ca o mare „toaletă de carbon”. Un sistem natural esențial care extrage dioxidul de carbon din atmosferă și îl închide în adâncurile marine, contribuind la reglarea climei globale. Cu toate acestea, recentele valuri de căldură pe care le-am trăit în mare perturbă acest proces critic, ceea ce poate avea consecințe grave asupra climei întregii planete.
„Toaleta de carbon”.
La suprafața oceanului putem găsi în prezent organisme numite fitoplancton, care au capacitatea de a absorbi CO₂ și de a produce oxigen printr-un mecanism simplu de fotosinteză, cu ajutorul luminii solare. Problema este că trăim într-un ciclu al vieții care avansează constant și, prin urmare, aceste organisme sunt hrana unor mici animale marine numite zooplancton, care generează fecale sub formă de mici pelete care se scufundă pe fundul mării.
Acest fenomen, numit „bomba biologică de carbon”, transportă carbonul din atmosferă pe fundul mării, unde poate rămâne izolat timp de secole. În acest fel, fundul mării poate fi văzut ca un mare „cimitir” de CO₂ stocat în excrementele acestor animale. Ceva care, pe termen lung, ne ajută să curățăm atmosfera și să atenuăm încălzirea globală.
Valurile de căldură.
În nord-vestul Pacificului, două mari episoade de valuri de căldură marine care au avut loc în perioadele 2013-2015 și 2019-2020 schimbă totul. Creșterile de temperatură au modificat drastic compoziția fitoplanctonului și zooplanctonului, generând un efect de „obstrucție” în rezervorul de carbon pe care îl avem în ocean.
Lipsa amestecurilor profunde și a nutrienților, cauzată de încălzirea și stratificarea apei, a favorizat speciile mai mici care produc fecale care tind să plutească în loc să se scufunde, încetinind transportul carbonului către adâncuri.
Un nou strat.
Dacă fecalele plutesc, acest lucru determină pur și simplu acumularea carbonului organic în straturile superficiale ale apei, în loc să ajungă în zonele adânci unde era sechestrat. La aceasta se adaugă și o mai mare proliferare bacteriană în apele calde, care a descompus mai multă materie organică, eliberând din nou CO₂ în apă și, ulterior, în atmosferă. Acest lucru slăbește rolul de „tampon” care încearcă să compenseze concentrația de CO₂ din atmosfera noastră.
Consecințe.
Aceste schimbări nu afectează doar ciclul carbonului, ci și baza însăși a lanțului trofic marin. Scăderea fitoplanctonului mare reduce producția de oxigen și limitează hrana speciilor marine mai mari, inclusiv balenele și peștii comerciali importanți pentru umanitate. Zooplanctonul răspunde, de asemenea, la încălzire cu modificări de dimensiune și distribuție, afectând și mai mult eficiența ciclului carbonului, deoarece cu cât dimensiunea este mai mică, cu atât vor capta mai puțin CO2 și vor produce mai puțin O2.
Cum s-a realizat.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetarea s-a bazat pe un deceniu de date obținute prin intermediul flotoarelor biogeochimice Argo. Acestea sunt dispozitive autonome care au capacitatea de a explora straturile oceanice, măsurând parametrii chimici și biologici fără a fi necesară prezența constantă a omului.
Acest lucru a permis monitorizarea detaliată a schimbărilor din ecosistemele marine în timpul evenimentelor extreme, dezvăluind modele până acum invizibile și oferind un instrument esențial pentru studii și strategii de atenuare viitoare.
Viitorul.
Aceste episoade de valuri de căldură marine sunt din ce în ce mai frecvente în oceanele noastre din cauza încălzirii globale, așa cum se întâmplă și în Spania. Acest lucru înseamnă că, dacă emisiile de gaze cu efect de seră nu sunt reduse rapid, oceanul ar putea pierde o mare parte din capacitatea sa de a absorbi carbonul atmosferic.
