O veche expresie latină răsună pe platformele digitale. Este învățătura unuia dintre cei mai mari exponenți ai stoicismului.
Cuprins
În zgomotul neîncetat al rețelelor sociale, o frază scrisă acum mai bine de două mii de ani a devenit din nou virală. „Vincit qui patitur”, se poate citi pe tatuaje minimaliste, postări pe Instagram și videoclipuri care acumulează milioane de vizualizări. Trei cuvinte în latină, scurte, dar pline de forță: cel care îndură învinge.
Originea sa datează din inima Imperiului Roman și, deși astăzi circulă ca un slogan motivațional, conține una dintre cele mai profunde idei ale gândirii clasice: victoria nu aparține celui mai puternic, ci celui care perseveră.
Adesea atribuită filosofului Lucio Anneo Seneca, figură centrală a stoicismului, maxima reapare ca un memento actual în vremuri de incertitudine și epuizare emoțională. Departe de discursurile moderne despre succesul imediat, această învățătură străveche propune o adevăr incomod, dar eliberator: rezistența este cea mai tăcută și mai puternică formă de victorie.
Diferența dintre a îndura și adevărata temperanță
Viziunea lui Seneca asupra triumfului se distanțează complet de succesul vizibil sau de aplauzele imediate. Conceptul se concentrează, în schimb, pe forța interioară ca adevărat motor al victoriei. Fraza nu se referă la câștigarea unei bătălii externe, ci la cucerirea lumii interioare.
La prima vedere, „Vincit qui patitur” ar putea fi interpretat în mod eronat ca un îndemn la resemnare sau la pasivitate în fața circumstanțelor dificile. Pentru unii, s-ar putea părea că „a suporta” înseamnă pur și simplu a aștepta sfârșitul unei furtuni fără a face nimic. Cu toate acestea, pentru stoici, actul de „a suporta” (în latină, patitur) implica o acțiune mentală și spirituală mult mai activă și mai exigentă.
A suporta însemna a trece prin dificultăți cu tărie și demnitate, fără a ceda haosului emoțional sau descurajării. Nu înseamnă a îndura fără a face nimic, ci a rezista fără a-ți pierde cumpătul, acceptând cu seninătate ceea ce nu poți controla, acționând în același timp cu determinare asupra lucrurilor care depind de tine.
Conform gândirii lui Seneca, stăpânirea de sine a unei persoane în situații de disperare sau presiune totală este cea mai puternică și durabilă realizare pe care o poate experimenta un om. În prezent, această învățătură filosofică se aplică în numeroase domenii ale vieții.
Se manifestă în perseverența celui care urmărește un proiect pe termen lung în ciuda contratimpurilor, în forța celui care însoțește o persoană dragă în timpul unei boli sau în disciplina unui sportiv care se recuperează după o accidentare gravă.
Diverse studii despre psihologia pozitivă și reziliența au validat în secolul XXI acest concept ancestral. Cercetările efectuate de Centrul pentru Cercetarea Stresului și Adaptării Umane (CSHRA) subliniază că capacitatea unei persoane de a se adapta și de a persevera în fața adversității — ceea ce stoicii numeau patitur — este cel mai puternic factor predictor pentru bunăstarea pe termen lung și succesul durabil.
Influența filosofiei stoice
Această abordare subliniază că adevăratul triumf se găsește în capacitatea neclintită de a rămâne în picioare în ciuda căderilor. Dincolo de această frază puternică, curentul stoic a lăsat o moștenire care rămâne valabilă în diverse aspecte ale culturii moderne, servind ca un ghid practic pentru gestionarea emoțională:
- Accentul pe dihotomia controlului: învățătura principală de a face diferența între ceea ce putem schimba și ceea ce nu putem schimba, promovând concentrarea energiei numai asupra propriilor acțiuni.
- Aprecierea virtuții: ideea că fericirea nu rezidă în posesiunile materiale, ci în dezvoltarea unui caracter moral puternic și virtuos.
- Practica autoevaluării: conceptul unei examinări zilnice a conștiinței pentru a îmbunătăți acțiunile și reacțiile la evenimente.
- Pregătirea pentru adversitate: noțiunea de premeditare a relelor (premeditatio malorum), care constă în contemplarea posibilelor dificultăți viitoare pentru a fi pregătit emoțional.
