Oamenii de știință conduși de Stația Biologică Doñana au identificat o vocalizare similară la peste 20 de specii de păsări din întreaga lume.
Rezultatele pun sub semnul întrebării diviziunea tradițională între comunicarea animală și limbajul uman.
Un studiu internațional condus de Stația Biologică Doñana (EBD-CSIC) oferă primul exemplu cunoscut de vocalizare animală care combină componente înnăscute și învățate. Descoperirea, publicată în Nature Ecology and Evolution, presupune identificarea unei vocalizări similare la peste douăzeci de specii răspândite în întreaga lume.
Rezultatele oferă o nouă perspectivă asupra rolului selecției naturale în evoluția comunicării vocale și pun sub semnul întrebării diviziunea tradițională între comunicarea animală și limbajul uman.
„Pentru prima dată, am documentat o vocalizare care are componente atât învățate, cât și înnăscute, ceea ce ar putea arăta cum semnalele învățate au evoluat din chemări înnăscute, așa cum a sugerat pentru prima dată Charles Darwin”, explică William Feeney, ecolog evolutiv la EBD-CSIC și autor principal al studiului.
Am documentat o vocalizare care are componente atât învățate, cât și înnăscute, ceea ce ar putea arăta cum semnalele învățate au evoluat din chemările înnăscute
William Feeney, EBD
„Vedem cum evoluția permite speciilor să dea semnificații învățate sunetelor pe care le produc deja în mod natural”, subliniază el.
Echipa științifică a observat că peste 20 de specii diferite de păsări de pe patru continente produc vocalizări aproape identice, asemănătoare unui geamăt, atunci când detectează prezența păsărilor parazite, cum ar fi cucurile.
Aceste specii își depun ouăle în cuiburile altor păsări, obligându-le să-și crească puii, adesea în detrimentul propriilor descendenți. Identificarea și oprirea acestor paraziți reprezintă, prin urmare, un avantaj evolutiv clar.
Au efectuat experimente de reproducere a sunetelor cu scopul de a evalua modul în care răspundeau la acest tip de chemări în comparație cu alte vocalizări
De ce diferite specii de păsări din locuri atât de îndepărtate precum Australia, China și Zambia folosesc aceeași chemare pentru a-și identifica paraziții, în ciuda faptului că nu au avut niciodată contact între ele?
Pentru a răspunde la această întrebare, au realizat experimente de reproducere a sunetelor cu scopul de a evalua modul în care răspundeau la acest tip de chemări în comparație cu alte vocalizări. În plus, au efectuat alte experimente pentru a analiza modul în care indivizii reacționau la vederea unui cuc în comparație cu alte specii prădătoare și neprădătoare.
Între instinct și învățare
Rezultatele au arătat că, atunci când auzeau chemarea, păsările veneau să investigheze în mod instinctiv. În acel moment, păsările începeau să capteze semnalele din mediul înconjurător și învățau să asocieze sunetul cu prezența unui parazit.
„Este ceea ce se numește transmitere socială”, afirmă Damián Blasi, coautor al studiului și cercetător în domeniul limbajului la Universitatea Pompeu Fabra (UPF).
Este ceea ce se numește transmitere socială
Damián Blasi, UPF
Această capacitate de a observa și de a învăța din mediul înconjurător nu se limitează, așadar, la o reacție imediată, ci influențează comportamentul viitor al păsărilor.
„În acel moment, păsările învață când să producă acel sunet în viitor”, INDICĂ James Kennerley, coautor principal și cercetător postdoctoral la Laboratorul de Ornitologie al Universității Cornell (New York, SUA).
Dincolo de mecanismul de învățare, descoperirea are implicații evolutive mai ample, oferind noi perspective asupra originii limbajului învățat.
„Ce este fascinant la acest sunet este că reprezintă un punct intermediar între vocalizările instinctive pe care le vedem adesea la animale și unitățile vocale complet învățate, cum ar fi cuvintele umane”, subliniază Feeney.
Ce este fascinant la acest sunet este că reprezintă un punct intermediar între vocalizările instinctive pe care le vedem adesea la animale și unitățile vocale complet învățate.
James Kennerley, Universitatea Cornell
Cercetarea a relevat, de asemenea, că speciile care produc acest tip de strigăt tind să trăiască în zone cu rețele complexe, unde interacțiunile dintre paraziții de reproducere și gazdele lor sunt frecvente.
„Având în vedere că păsările lucrează împreună pentru a alunga paraziții, comunicarea modului și momentului în care trebuie să coopereze este foarte importantă, astfel încât acest sunet apare în părți ale lumii în care speciile sunt mai afectate de parazitismul de reproducere”, explică Kennerley.
Rezultatul, adaugă el, „este că evoluția acestui tip de vocalizare afectează modelele de comportament cooperativ între păsări din întreaga lume”.
Legătura dintre sunetul înnăscut și răspunsul învățat de pasăre este ceea ce face acest studiu unic, potrivit echipei științifice care a participat la cercetare.
Descoperirile lor pun sub semnul întrebării diviziunea clară care a fost stabilită în mod tradițional între comunicarea animală și limbajul uman. De fapt, ele sugerează că sistemele de comunicare învățate, inclusiv limbajul uman, ar fi putut apărea printr-o integrare progresivă a componentelor instinctive și învățate.
