Ce concluzie rezultă în mod logic din următoarele afirmații:
(1) Nicio creatură cheală nu are nevoie de o perie de păr;
(2) Nicio șopârlă nu are păr.

Soluția 1:

Putem reformula astfel afirmațiile din enunț:
(1) Dacă este o creatură cheală, atunci nu are nevoie de o perie de păr;
(2) Dacă este o șopârlă, atunci este o creatură cheală.
Prin urmare, putem construi următorul șir de implicații:
Dacă este o șopârlă, atunci este o creatură cheală și, în consecință, nu are nevoie de o perie de păr.
Concluzia logică a afirmațiilor din enunț este:
„Dacă este o șopârlă, atunci nu are nevoie de o perie de păr”
sau, într-o formulare mai apropiată de limbajul curent,
„Nicio șopârlă nu are nevoie de o perie de păr.”

Soluția 2:

Abordând problema conform schemei generale de rezolvare, vom considera ca spațiu de lucru al problemei mulțimea tuturor creaturilor vii de pe Pământ. Vom rescrie apoi fiecare propoziție din enunț sub forma unei implicații logice și vom încerca să construim, prin transformări echivalente, un lanț de implicații care să lege toate afirmațiile din enunț.
Pentru început, să împărțim enunțul în propoziții cât mai simple:
C: este cheală;
P: are nevoie de o perie de păr;
S: este șopârlă.

Cu ajutorul acestor propoziții simple vom reformula afirmațiile din enunț sub formă de implicații:
(1)~ C doubleright overline{P};
(2)~ S doubleright C.

Atunci, putem construi următorul lanț de implicații:
~~~~ S doubleright C doubleright overline{P}.

Cu alte cuvinte,
„Dacă este o șopârlă, atunci nu are nevoie de o perie de păr” sau „Nicio șopârlă nu are nevoie de o perie de păr”.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: