Aceasta este povestea a trei oameni (să-i numim A, B și C) care călătoresc împreună prin deșert. A, care îl urăște pe C, își pune în gând să scape de el și îi otrăvește apa din burduf. B vrea și el să îl omoare pe C și, fără să știe că A i-a otrăvit deja apa, îi găurește lui C burduful și toată apa se risipește, scurgându-se în nisip. Câteva zile mai târziu, C moare de sete.
Cine este criminalul — A sau B?

Răspuns:

Mulți ar putea spune că A este criminalul. Apărătorii lui B ar putea aduce în favoarea lui următoarele două argumente:
1. A scurge apa otrăvită din burduful cuiva nu înseamnă a-l omorî;
2. B i-a prelungit lui C viața, chiar dacă nu a fost în intenția lui să facă asta, întrucât otrava l-ar fi ucis pe C mai repede decât a făcut-o deshidratarea provocată de lipsa apei.
Pe de altă parte, avocații lui A ar putea obiecta:
„Cum ar putea fi A acuzat că l-a otrăvit pe C, când C nu a înghițit nici măcar o picătură de otravă?”.
Din punct de vedere moral, atât A cât și B sunt vinovați de tentativă de asasinat. Din punct de vedere legal, două tribunale diferite (aflate pe teritoriul unui stat în care justiția și funcționează, nu doar există!), ar putea da două sentințe diferite. Iar din punct de vedere logic, situația prezentată ne oferă prilejul unor lungi dezbateri pe această temă.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: