Perindându-se fără nici o treabă prin bâlci, Ghioagă ajunge în dreptul unui om așezat turceşte pe jos cu o tăbliţă de lemn sprijinită pe genunchi.
Întrebându-l ce face acolo, omul îi spune:
— Eu scriu pe tăbliţă cu creta greutatea ta exactă. Dacă ce scriu este corect, îmi dai 50 lei; dacă nu, îţi plătesc eu ție 50 lei.
Nevăzând în jur nici un cântar, Ghioagă se învoiește de îndată, gândindu-se că indiferent ce ar scrie omul pe tăbliță, el poate spune oricând o greutate mai mare sau mai mică. Dar după ce bărbatul termină ce are de scris, Ghioagă își dă seama că a pierdut și că trebuie să-i dea omului banii.
Cum a câștigat omul pariul?

Soluţie:

Omul a scris cât se poate de corect pe tăbliţă „greutatea ta exactă” şi a câştigat.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: