Nevada, nordul deșertului Mojave
În zorii zilei de 30 octombrie, cei doi căutători de argint Nick Wilson și Matthew Barlow îl găsiră pe Tim Ashford, coechipier și șef al expediției, zăcând într-o baltă de sânge pe malul râului Colorado. Era mort. Fusese împușcat în spate cu propriul revolver, calibrul .45. Câteva clipe cei doi priviră în tăcere trupul celui ucis.
– Urâtă treabă, spuse apoi Matt.
– Știu, replică Nick, cu atât mai mult cu cât, dintre noi toți, el se orienta cel mai bine cu busola pe hartă.
Se uitară în jur după busolă și o descoperiră în mâna dreaptă a mortului, strâns încleștată asupra ei.
– Crezi că a vrut să ne indice încotro s-o luăm? întrebă Nick.
Matt oftă și ridică din umeri. Privi gânditor trupul țeapăn și chipul livid al celui ce zăcea la picioarele lui, cel care numai cu câteva ore în urmă mai era Tim Ashford, șeful expediției. Văzu că Tim ținea strâns ceva și în cealaltă mână. Se aplecă și îi desfăcu ușurel pumnul: 7 cartușe toate calibrul .45, din cartușiera de la brâu.
– Probabil că a încercat să -și încarce arma și să tragă asupra criminalului, comentă el.
– Corect. Sigur asta a vrut să facă, dar nu a mai avut timp.
– Și totuși, dacă stau să mă gândesc... Nu cumva o fi vrut să ne transmită un mesaj, ceva legat de identitatea criminalului?
– Unul de genul: „Hei, voi, ucigașul e cel de colo!”, nu?
– Cam așa ceva!
O umbră trecu peste chipul lui Nick Wilson, care preț de câteva secunde își mută privirea de la busolă la gloanțe și înapoi.
„Cred că Matt are dreptate”, își spuse în gând. „Și cred că acum înțeleg și mesajul lui Ashford!”
Care era mesajul și pe cine indica Ashford drept criminal?

Soluție:

Cele 7 gloanțe calibrul .45, asociate cu busola din mâna lui Tim Ashford, indicau 7 rotații pe cadranul busolei a câte 45 de grade fiecare. Ele se opreau exact în dreptul diviziunii N-W de pe cadran, indicând inițialele lui Nick Wilson și desemnându-l pe acesta drept ucigaș.
Din nefericire pentru el, Matt Barlow nu a reușit să descifreze mesajul înaintea lui Wilson.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: