Duminică, 20 decembrie, conacul Trei Brazi, stațiunea Bran.
Cu broboadă, opinci, surtuc din blană de miel și nasul vânăt de frig, Maria Ghica, fata în casă, vârî capul pe ușa bucătăriei. Petru Mușat, bucătarul, tocmai așeza cotletele pe grătarul sobei cu lemne. „Niciodată n-am văzut-o pe fata asta altfel decât zgribulită și vânătă de frig”, gândi el, apoi zise cu voce tare:
– Du-te, Mărie, și aprinde focul în biroul conașului, că azi vrea să termine cartea aia despre Vlad Dracul.
Maria se închină auzind numele Necuratului și închise repede ușa.
Petru se întoarse și scormoni cu vătraiul cărbunii din sobă. Se pregătea să taie felii cartofii pentru cartofii prăjiți de la prânz, când auzi un țipăt prelung, zgomot de mobilă răsturnată undeva la etaj, apoi pași iuți pe scări și în cele din urmă nasul vânăt al Mariei își făcu din nou apariția prin ușa întredeschisă.
– Iute, Petrule... sus, în birou... conașul...
Petru deschise larg ușa și văzu dintr-o privire chipul gălbejit al Mariei, palid ca moartea, ochii măriți de spaimă și trupul care îi tremura din toate încheieturile.
– Se arde carnea, Mărie! Ce s-a-ntâmplat? Ai făcut focul în biroul conașului? Sunt lemne sus?
– Îs destule, că a crăpat Costin un buștean azi-dimineață și a dus lemnele sus... numa’ conașu’...
– Ce-i cu conașul, Mărie?
Petru o împinse pe Maria din drum și urcă scările câte trei odată. Maria venea fuga în urma lui.
Ajuns în ușa biroului, Petru nu distinse nimic neobișnuit la început, din pricina semiîntunericului. Pereții acoperiți cu arme de luptă din toate timpurile, colecțiile de monede, podoabe și ceramică din vitrinele înșirate de-a lungul pereților, cărțile de pe birou – toate păreau la locul lor. Domnul Arthur Hastings, istoric, arheolog, cercetător și scriitor, licențiat la Oxford și retras acum la Bran, în apropierea castelului, pentru a-și continua cercetările asupra istoriei românilor, stătea la masă și părea că scrie. Apropiindu-se mai mult, Petru văzu că Arthur Hastings era prăbușit peste masă, cu o mână sprijinită pe birou și cu cealaltă atârnând pe lângă corp. Avea un iatagan înfipt în spate. Era mort. Auzi pașii Mariei în spatele lui și se întoarse.
– E mort.
– Sărmanu’ conașu’!... Cu aproape un ceas în urmă încă mai era în viață: mi-a cerut să schimb perdelele în salon...
– Și când mă gândesc că făptașul nu poate fi decât unul dintre noi 4: tu, Maria Ghica, fata în casă (Maria își făcu cruce); Constantin Brâncoveanu, grădinarul; Ivancu Basarab, valetul; ori eu, Petru Mușat, bucătarul! Că doar n-a venit nimeni de ieri la conac iar zăpada căzută în timpul nopții e neatinsă jur-împrejurul domeniului cât vezi cu ochii... De ce crezi că spunea că ne-a luat în slujba lui numai pentru numele noastre?
– Nu-ș de ce... de multe ori m-am întrebat și eu de ce.
– Nevolnici ori ba – și martor mi-e Dumnezeu că nevolnici suntem cu toții –, zicea mereu că pentru el doar numele noastre contează...
– Da. Și uite că acuma n-a mai apucat să termine nici măcar cartea la care lucra... Și îi plăceau atâta istoria și oamenii acestor locuri...
–Să trimitem pe cineva în sat să cheme preotul și să anunțe poliția... Trebuie să fie trecut de douășpe... Unde-o fi ceasul de pe biroul conașului?
– Uite-l colea jos, sub mâna care-i atârnă. Pare să-l fi scăpat pe jos...
– Da, are geamul spart... Și arată ora 1 și jumătate. S-a oprit când a căzut și s-a lovit de podea... Dar cum de s-o fi oprit la ora asta? Abia acum bat clopotele din sat de miezul zilei... Pare să fi fost potrivit și lăsat să cadă, ca să se oprească într-adins la această oră! Dar de ce? Ce-o fi vrut conașul să spună cu asta?
– Ce-a vrut și când a spus că numai numele contează... bazaconii.
– Ba nu! Cred că pricep acum ce-a vrut să spună și cred că știu și cine l-a ucis.
Dvs. puteți spune cine l-a ucis pe istoricul Arthur Hastings, bazându-vă doar pe indiciile din enunț?

Soluție:

Arthur Hastings se amuza alegându-și ca servitori doar persoane care purtau nume de doamne sau domnitori români: Maria Ghica, Constantin Brâncoveanu, Ivancu Basarab, Petru Mușat, etc.
Chiar și în clipa morții, a ales același mod ciudat, strâns legat de pasiunile și activitatea lui, de a-l indica pe ucigașul său. Cu ultimele puteri dinaintea morții, a reușit să potrivească ceasul de pe birou la ora 1 și jumătate (13:30 sau 1330), anul bătăliei de la Posada, câștigată de Basarab I (Vlaicu sau Ivancu Basarab). A legat astfel ora indicată de ceas de numele asasinului său. A lăsat apoi ceasul să cadă, pentru ca, spărgându-se, să se oprească la această oră, oră acuzatoare care îl indica pe vinovat.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: