În cadrul testării clinice a unui nou medicament pe un grup experimental de bolnavi voluntari, medicii au urmărit manifestarea a două dintre cele mai frecvente efecte secundare ale administrării acestui medicament: febra şi alergia.

Studiul a relevat următoarele:
a) o treime din cei testaţi nu au făcut febră;
b) 2/7 din bolnavii participanţi la test nu au făcut alergie;
c) 427 din participanţii la experiment au făcut atât febră cât şi alergie;
d) o cincime nu au prezentat nici unul din simptome.
Câţi bolnavi a cuprins grupul experimental?

 

Soluţie:

Ştim că:
a) 1/3 sau 35/105 din bolnavi nu au făcut febră (adică nu au prezentat nici unul din simptome sau au avut doar alergie);
b) 2/7 sau 30/105 nu au făcut alergie (adică nu au prezentat nici unul din simptome sau au avut doar febră);
c) 427 au manifestat ambele simptome;
d) 1/5 sau 21/105 nu au prezentat nici unul din simptome.
Prin urmare
105/105-21/105=84/105 dintre bolnavi au prezentat simptome;
şi
35/105-21/105=14/105 dintre bolnavi au făcut doar alergie
iar
30/105-21/105=9/105 dintre persoane au făcut doar febră.
Atunci
84/105-(14/105+9/105)=84/105-23/105=61/105 din pacienţi au manifestat ambele simptome. Dar studiul arată că acest număr este egal cu 427.
Aşadar, 1/105 din grupul experimental are 427:61=7 persoane, iar tot grupul cuprinde 7 cdot 105=735 de bolnavi.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: