Tipărire

După o vânătoare extrem de reușită în Marea Nordului, baleniera supraîncărcată cu grăsime de balenă se menținea cu greu pe linia de plutire. Căpitanul și secundul ținură atunci o scurtă consfătuire și deciseră ca jumătate din cei 30 de oameni de la bord – 15 marinari și 15 vânători – să fie lăsați la apă în bărcile de salvare, urmând să fie recuperați fie de balenieră la întoarcere, fie de vreun alt vas căruia bărcile de salvare i-ar fi tăiat calea. Unul dintre marinari propuse chiar și un mod de alegere a celor care urmau să fie lăsați la apă, ca în vechiul joc din copilărie: oamenii se așezau în cerc, începea numărătoarea și fiecare al nouălea era eliminat din cerc, continuând astfel până la eliminarea unei jumătăți din echipaj.
Simplu și corect, la prima vedere. Într-adevăr, la prima vedere, pentru că marinarii știau că dacă oamenii se așezau într-un anumit mod în cerc iar numărătoarea era făcută într-un anume fel, cei care ar fi fost eliminați erau doar vânătorii.
Chiar așa?! Cum trebuiau să se așeze oamenii în cerc și cum trebuia făcută numărătoarea din 9 în 9, pentru ca la urmă cei eliminați să fie numai vânătorii?

Soluție:

Presupunând că numărătoarea s-ar face în sens orar, înainte de ultima eliminare (a 15-a), șirul oamenilor din cerc ar fi arătat astfel (cu numărătoarea începută de la al 8-lea om din stânga):
15) MMMMMMMMMMMMMMMV.
În mod asemănător, din aproape în aproape, înainte de fiecare din celelalte eliminări, șirul oamenilor din cerc ar fi arătat astfel:
14) MMMMMMMVMMMMMMMMV;
13) MMMMMMMVMMMMMMMMVV;
12) MMMMMMMVVMMMMMMMMVV;
11) VMMMMMMMVVMMMMMMMMVV;
10) VMMMMMMMVVMMVMMMMMMVV;
9) VMMMVMMMMVVMMVMMMMMMVV;
8) VMMMVMMMMV VMMVMMMMVMMVV;
7) VMMMVMMMMVVVMMVMMMMVMMVV;
6) VMVMMVMMMMVVVMMVMMMMVMMVV;
5) VMVMMVMMMMVVVMMVMMMVMVMMVV;
4) VMVMMVMMMMVVVVMMVMMMVMVMMVV;
3) VMVVMMVMMMMVVVVMMVMMMVMVMMVV;
2) VMVVMMVMMMMVVVVMMVMMMVMVVMMVV;
1) VMVVMMVMMMMVVVVVMMVMMMVMVVMMVV.
Prin urmare, dacă echipajul se așază în cerc în următoarea ordine
VMVVMMVMMMMVVVVVMMVMMMVMVVMMVV
iar numărătoarea se face în sens orar începând cu primul marinar din grupul de 4 marinari consecutivi, fiecare al 9-lea om eliminat va fi vânător!
Așadar prin acest procedeu, la finalul numărătorii, toți cei eliminați vor fi numai vânătorii!