Tipărire

O sticlă oarecare cu fundul plat (rotund, pătrat, dreptunghiular sau hexagonal) este umplută parțial cu lapte, așa cum se vede în figura de mai jos.

Cum puteți determina volumul sticlei folosindu-vă numai de o riglă gradată, fără a adăuga sau scoate lichid din sticlă?

o sticlă umplută cu lapte până sub nivelul de la care începe gâtul sticlei și o riglă gradată în dreapta ei

Soluție:

Important aici este ca nivelul laptelui din sticlă (când sticla este în picioare) să nu depășească punctul din care sticla începe să se curbeze pentru a forma gâtul iar când sticla este cu dopul în jos, nivelul lichidului să nu fie sub acest punct.
Se măsoară cu rigla înălțimea h 1 la care se ridică laptele în sticlă, diametrul/latura/lungimea și lățimea bazei (circulare, pătrate, hexagonale, respectiv dreptunghiulare) și se determină apoi aria S a bazei.
Volumul V 1 al părții care conține laptele este egal cu Sh 1 .
Se strânge apoi bine dopul sticlei, se întoarce sticla cu dopul în jos și se măsoară cu rigla înălțimea h 2 a aerului din sticlă.
Volumul V 2 al părții ocupate de aer este Sh 2 .
Volumul total al sticlei este așadar:
 V=V_1 +V_2 =Sh_1 +Sh_2 =S(h_1 +h_2 )