În 3 vase sunt cantităţi diferite de apă, cel puţin 10 litri în fiecare vas. Din vasul care conţine cea mai mare cantitate de apă se toarnă în celelalte două atâta apă încât acestea îşi dublează fiecare conţinutul, cantităţile de apă rămânând diferite. Din nou se toarnă din vasul ce are acum cea mai mare cantitate de apă în celelalte două care de asemenea îşi dublează conţinutul. Efectuând încă o dată această operaţie, în fiecare din cele 3 vase vor fi câte 72 litri de apă.
Câţi litri de apă au fost la început în fiecare vas?

Soluţie:

Înaintea celei de-a treia turnări în două din vase se aflau câte 36 litri de apă, iar în al treilea erau 72 + 36 + 36 = 144 litri de apă.
La turnarea a doua, întrucât după prima turnare cantităţile de apă din cele 3 vase sunt diferite, rezultă că vasele care şi-au dublat conţinutul sunt cele cu 144 respectiv 36 litri de apă. Prin urmare, înaintea celei de-a doua operaţii în vase se găseau  72, 18, respectiv 36 + 72 + 18 = 126 litri de apă.
Apoi, deoarece la început în fiecare vas se aflau cel puţin 10 litri de apă, rezultă că vasele care şi-au dublat conţinutul după prima turnare sunt cele cu 72 respectiv 126 litri de apă. Deci, iniţial în cele 3 vase au fost 36, 63 și respectiv 18 + 36 + 63 = 117 litri de apă.

Susține Logicus.ro!

Dacă îți plac problemele de logică de pe www.logicus.ro și vrei să contribui și tu la eforturile noastre, ai acum ocazia de a ne susține!

Cu cât vrei să contribui?: